Academia de Advocacy vă invită să fiți parte activă în efortul comun de responsabilizare a autorităților publice în a acționa și a răspunde eficient la cerințele cetățenilor, pe care îi servesc. Oamenii politici provin din rândurile noastre. Teoretic, dacă au ales să vrea să ne conducă, înseamnă că doresc și au capacitatea să ne asigure un trai comun, cel puțin decent. În mod practic, dacă noi cetățenii nu suntem suficient de vigilenți, dacă rămânem spectatori și nu ne implicăm activ, aceștia vor considera că deciziile lor sunt corecte și conforme cu așteptările noastre. Realitatea ultimilor 25 de ani ne arată că decidenții și-au construit o lume a lor, iar noi cetățenii înregistrăm din ce în ce mai multe nemulțumiri.
Academia de Advocacy vă invită sa participati la evenimentele derulate in Regiunea Sud, sub titlul “M-am decis să mă implic. Am ce să spun, vreau să fiu ascultat și vreau să mi se răspundă”. Acestea vor avea loc:
• în data de 7 aprilie 2015, între orele 13:30 – 15:00, în sala de conferințe a Camerei de Comert si Industrie Arges, Bulevardul Republicii, nr. 63, din Pitesti,jud. Arges
• în data de 8 aprilie 2015, între orele 14:00 – 15:30, în sala de conferințe a Hotelului Central, Bulevardul Republicii, nr. 1, din Ploiesti,jud. Prahova
• în data de 9 aprilie 2015, între orele 13:30 – 15:00, în sala de conferințe a Hotelului Parc, str. Libertatii, nr. 245-249, din Alexandria,jud. Teleorman
În parcursul lor, se vor prezenta posibilități legale și la îndemână, prin care putem să intervenim și să corectăm decizia publică.
Evenimentele sunt parte a proiectului „Campaniile Coaliţiei 52 – conştientizare, monitorizare, consolidare, influenţare” finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România prin care îşi propune să dezvăluie cetățenilor interesați, activi și cărora le pasă, precum și formelor organizate ale societății civile, uneltele pe care le au la îndemână pentru responzabilizarea decidenților publici, în a lucra în favoarea lor. Într-o acoperire națională, în succesiune regională, pe parcursul a aproape 2 ani de zile, va informa, va instrui, va asista pe cei interesați să utilizeze tot acest instrumentar, pentru ca aceștia să câștige încrederea că își pot croi destinul public, isi pot determina aleșii să pună în practică voința lor, în beneficiul comun. Proiectul se derulează pe o perioada de 22,5 luni, până în aprilie 2016, într-o succesiune regională, pe întreg teritoriul României, beneficiind de o finanţare în valoare maximă de 136.874,13 euro.
Academia de Advocacy are convingerea că cetățenii României nu și-au pierdut speranța, se vor angrena în acest demers care le este le îndemână, nu le consumă resurse și care le reclădește respectul de sine și demnitatea. Prin contribuțiile lor în relație cu decizia publică, în format profesional, vor reechilibra decizia publică, responsabilizând aleșii în a-și îndeplini promisiunile electorale.
La finalul proiectului, comunitatea cetățenilor activi și implicați va atinge peste 500 de cetățeni și 250 de reprezentanți de organizații ale societății civile, care au exersat instrumentele democrației participative, au monitorizat aleșii cu peste 900 de acțiuni concrete, au formulat opinii asupra actelor normative de interes, au dezbătut temele publice care îi preocupă și s-au implicat în campanii de modificare a reglementărilor defectuoase. Pentru a-și uni fortele se vor regăsi în comunitatea luptătorilor pentru transparență și respect, denumită Coaliția 52, fiind în permanentă legatură prin intermediul unei platforme virtuale on line www.implicare-L52.ro.
Cei care cred ca pot croi destine comune, sunt invitați sa confirme inscrierea la eveniment. Persoana de contact: Sorana Greucean- asistent proiect, tel. 0728 086 998, sorana.greucean@advocacy.ro.
Orice experiență nouă este mult mai benefică decât așteptarea.
- +40 722 460 548
- office@advocacy.ro
Menu