Acasă

Speranțele cetățenilor – îndreptate spre procesul de regionalizare - comunicat de presa -

În data de 11 aprilie 2013, Coaliția 52, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș Bolyai și Academia de Advocacy au organizat conferința de presă de prezentare a concluziilor și recomandărilor Comisiei de Experți a audierii publice “Regionalizarea României – între pericole și oportunități”.
     Audierea publică, desfășurată în 28 martie la Cluj-Napoca, și-a propus identificarea sensului și utilității regionalizării, prin problemele pe care le rezolvă și oportunitățile pe care le valorifică. Acest demers a continuat primul demers sistematic inițiat la Timișoara, în noiembrie 2012, de către Academia de Advocacy, prin audierea publică ,,Regionalizarea României – de ce?”.
     S-au colectat 250 de opinii scrise extrem de diverse, din 34 de județe, precum și din afara țării. Opiniile exprimate denotă gradul foarte mare de așteptare cu privire la procesul de regionalizare și descentralizare. Practic, aproape toate speranțele celor care le mai au sunt puse în acest proces.

Comunicat de presă "Societatatea civilă este implicată în dezbaterea publică privind regionalizarea României!"

Pe data de 28 noiembrie 2012, Coaliția 52, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității Babeș Bolyai și Academia de Advocacy au organizat la Cluj-Napoca audierea publică cu tema “Regionalizarea României – între pericole și oportunități”. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș Bolyai, începând cu ora 11.00.

- Care sunt pericolele/problemele majore specifice României, nesoluționate încă și care ar putea fi rezolvate printr-un proces de regionalizare?
- Care sunt oportunitățile majore specifice României, care ar putea fi valorificate prin procesul de regionalizare?
- Care sunt avantajele competitive care îndreptățesc localitatea Dumneavoastră în a primi, prin delegare, cel puțin una din competențele cuprinse în Memorandumul adoptat de Guvern privind regionalizarea și care să conducă la o guvernare regională performantă

Ai curajul să-ți faci auzită VOCEA!

Academia de Advocacy împreună cu Universitatea “Petru Maior” au organizat azi, 15 martie 2013, ora 11.00, conferința cu tema Ce șanse reale avem să influențăm politicile publice? din cadrul proiectului „Partener Activ şi Implicat”. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna a Universității “Petru Maior”.
“Mediul academic trebuie să devină un factor important în influențarea reală a politicilor publice, prin implicarea constantă și consecventă în elaborarea de studii și analize de impact ale proiectelor de acte normative, prin formularea de opinii documentate și implicarea în dezbateri publice.” (Radu Nicosevici, Președinte Academia de Advocacy).
În cadrul conferinței de la Târgu-Mureș au fost prezentate perspectivele pe care Academia de Advocacy și proiectul Partener Activ și Implicat le propune mediului academic și nu numai.

Rupe tăcerea, asumă-ți opinia!

Academia de Advocacy împreună cu Universitatea Babeș-Bolyai a organizat azi, 14 martie 2013, ora 11.30, conferința cu tema Ce șanse reale avem să influențăm politicile publice? din cadrul proiectului „Partener Activ şi Implicat”. Evenimentul s-a desfăşurat în Sala 118 a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.
“Mediul academic trebuie să devină un factor important în influențarea reală a politicilor publice, prin implicarea constantă și consecventă în elaborarea de studii și analize de impact ale proiectelor de acte normative, prin formularea de opinii documentate și implicarea în dezbateri publice.” (Radu Nicosevici, Președinte Academia de Advocacy).
În cadrul conferinței de la Cluj au fost prezentate perspectivele pe care Academia de Advocacy și proiectul Partener Activ și Implicat le propune mediului academic și nu numai.

Pagini

Subscribe to Front page feed
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeanã, vã invitãm sã vizitați www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziția oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.