Acasă

Audierea publică - REGIONALIZAREA ROMÂNIEI – DE CE?

imaginea utilizatorului radu.nicosevici
NICOSEVICI
Radu
Președinte, Academia de Advocacy
imaginea utilizatorului corina.dragomirescu
DRAGOMIRESCU
Corina
Vicepresedinte, Academia de Advocacy
imaginea utilizatorului matthijs.van.bonzel
Matthijs van BONZEL
Ambasador, Ambasada Olandei
imaginea utilizatorului juan.castro.pinedo
Juan Castro Pinedo
Director General Adjunct, Agenția de Dezvoltare Regională a Țării Bascilor, Spania
imaginea utilizatorului dorel.sandor
SANDOR
Dorel
Consultant independent
imaginea utilizatorului serban.tiganas
TIGANAS
Serban
Președinte al Ordinului Arhitecților din România
imaginea utilizatorului Simona FIȚ
Simona
FIȚ
Consultant în transparența decizională Academia de Advocacy

Chemarea la actiune

 

România va putea accesa fondurile europene pentru ciclul 2014 – 2020 doar în baza unui Contract de Parteneriat cu Uniunea Europeană, contract prin care se vor stabili obiectivele tematice de dezvoltare și alocarea indicativă a fondurilor europene pentru această perioadă. Fiecare Stat Membru trebuie să își elaboreze Contractul de Parteneriat cu participarea inclusiv a partenerilor economici, sociali și a organismelor care reprezintă societatea civilă, Contractul de Parteneriat urmând a fi aprobat de către Comisia Europeană.

Avem, așadar, șansa, dar și responsabilitatea de a ne implica în procesul participativ de stabilire a direcțiilor strategice viitoare ale României!

Regionalizarea României prezintă, din acest punct de vedere, mize și oportunități reale pentru fiecare dintre noi, dar și provocări pe măsură.

Academia de Advocacy consideră necesară și oportună declanșarea unui proces real, consecvent și gradual de largă consultare publică pe tema regionalizării României, inițiind un prim pas în acest sens prin punerea în discuție, într-un format riguros, bazat pe argumente, a nevoii de regionalizare.

Invităm pe toți cei care cred că pot aduce o contribuție procesului de regionalizare a României, să își exprime în scris opinia în cadrul audierii publice ,,Regionalizarea României – De ce?”, prin formularea argumentată a răspunsurilor la întrebările motivației evenimentului (www.advocacy.ro).

Regionalizarea durabilă, eficientă și cu sens a României presupune un efort concertat al tuturor actorilor implicați, dar mai ales a beneficiarilor acestui proces, adică a noastră, a tuturor.  

Opiniile dvs. scrise pot fi transmise, până cel târziu în data de 21 noiembrie 2012, ora 17, la adresa de email regio@advocacy.ro.  Audierea publica va avea loc la Timișoara, în data de 23 noiembrie 2012, începând cu ora 12, la adresa Bd. Revoluției, nr.17,  Sala Multifunțională a Consiliului Județean Timiș.

Opiniile colectate prin procedura de audiere publică se vor sintetiza, de către Comisia de Experți a audierii publice, într-un raport – sinteză, care va fi făcut public, într-o conferinţă de presă, în data de 12 decembrie 2012. Raportul – sinteză va fi transmis tuturor celor care au participat la audierea publică, la adresa electronică indicată în formularul de înscriere, precum și decidenţilor politici cu responsabilităţi în domeniu. De asemenea, va fi adus la cunoștința opiniei publice prin intermediul presei, precum și prin afișarea pe site-ul www.advocacy.ro, unde va putea fi consultat alături de toate celelalte materiale specifice audierii publice.

Pentru formularea opiniei regăsiți pe site-ul Academiei de Advocacy – www.advocacy.ro: bibliografie selectivă a tematicii regionalizării, procedura de audiere publică, îndrumarul de formulare a opiniei scrise, specific procedurii de audiere publică, precum și modul de înscriere şi participare. 

Cu încredere în puterea și valoarea demersurilor participative,

Comisia de Iniţiere a Audierii Publice

Academia de Advocacy

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeanã, vã invitãm sã vizitați www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziția oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.