Acasă

PREVENTIA IN SANATATE - cine câștigă și cine pierde în sistemul de sănătate?

imaginea utilizatorului Rodica TĂNĂSESCU
Dr.
Rodica TĂNĂSESCU
președinte Societatea Națională de Medicina Familiei (S.N.M.F.), București
imaginea utilizatorului Doina MIHĂILĂ
Dr.
Doina MIHĂILĂ
președinte Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (F.N.P.M.F.), București
imaginea utilizatorului BĂLĂNEAN Radu
Radu BĂLĂNEAN
lider regional Coaliția 52, Tîrgu Mureș
imaginea utilizatorului Leonard AZAMFIREI
Prof. univ. dr.
Leonard AZAMFIREI
Rector, Universitatea de Medicină și Farmacie, Tîrgu Mureș
imaginea utilizatorului Petru ARMEAN
Prof. univ. dr.
Petru ARMEAN
Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”, București
imaginea utilizatorului Daniela DOMNARIU
Conf.univ.dr.
Carmen DOMNARIU
Universitatea ,,Lucian Blaga”, Sibiu
imaginea utilizatorului Val VÎLCU
Dr. Val
VÎLCU
Jurnalist
imaginea utilizatorului Simona FIȚ
Simona
FIȚ
Consultant în transparența decizională Academia de Advocacy
ZOIȚANU Raluca Dana
membru
Grupul Tinerilor Medici de Familie
BUCUREŞTI, BUCUREȘTI

Riscul mai puțin evident al ignorării prevenției

descarcă depoziția

Pentru a afla cum va contribui medicina preventivă la îmbunătățirea stării de sănătate a populației, trebuie să analizăm care este starea actuală de sănătate a românilor. Poate nici nu este nevoie de o îmbunătățire, poate suntem de fapt perfect sănătoși ? Raportul recent al OCDE și al Comisiei Europene - Health at a Glance: Europe 2012 - prezintă însă realitatea sumbră: România este pe primul loc între cele 35 de state europene analizate în ceea ce privește mortalitatea infantilă (cu peste dublul mediei europene!) și pe penultimul loc pentru speranța de viață. Cu alte cuvinte, sistemul sanitar din România nu protejează nici nou-născuții (unul din o sută murind înainte să împlinească un an) și nu are grijă nici ca adulții să nu moară mai devreme decât cetățenii altor țări europene. O altă cifră îngrijorătoare este 2,4. În anul 2010, 1000 de români mai erau îngrijiți de doar 2,4 medici, în timp ce media europeană este de 3,4 medici la mia de locuitori.

Dacă vina pentru starea de sănătate a românilor și pentru starea sistemului medical va fi în continuare aruncată doar în spatele Ministerului Sănătății, al medicilor și altor profesioniști din Sănătate, rezultatele riscă să rămână cele actuale. Ca exemplu, același raport Health at a Glance: Europe 2012 plasează România pe primul loc în cazul deceselor prin accidente de transport (în general de circulație), numărul acestora depășind de două ori media europeană și de peste patru ori (!) numărul celor din Marea Britanie. Această realitate poate fi modificată într-un timp relativ scurt prin schimbarea legislației rutiere, prin decizii ale consiliilor locale și nu în ultimul rând prin campanii de conștientizare realizate cu sprijinul mass media.

Ca student, rezident, specialist și simplu cetățean am observat lipsa de cunoștințe generale, elementare despre sănătate, alimentație, activitate fizică a românilor. De altfel din nou raportul Health at a Glance: Europe 2012 arată că românii se consideră sănătoși și foarte sănătoși în aproape același procent ca danezii și austriecii (70%), peste media europeană (61%). Modificarea acestor cunoștințe deficitare și percepții eronate dar și a celorlalți indicatori depinde de un plan complex de acțiune. De o strategie întinsă pe mai mulți ani, elaborată în urma unor analize, de un grup care să adune la un loc expertiza unor persoane din mai multe domenii - sănătate publică, epidemiologie dar și sociologie, educație, finanțe și altele – însă din care nu pot lipsi pacienții și medicii de familie. Elaborarea în fugă, fără consultări a unor programe de prevenție va duce la irosirea resurselor, deja atât de limitate, și la diminuarea încrederii populației în astfel de acțiuni.

Strategia de prevenție va trebui să conțină desigur programe naționale și regionale de screening, consiliere, intervenții specifice, bazate pe dovezi de eficiență, pe recomăndări ferme. Pentru implementarea acestora este nevoie de motivarea atât financiară cât și non-financiară a profesioniștilor din domeniul medical – în principal medicii de familie - însă ajutați de o echipă formată din asistente medicale specializate, asistente comunitare, mediatori sanitari și alții. Chiar și pentru extinderea rețelei acestor profesioniști sunt necesare consultări și o bună comunicare cu autoritățile locale, care în prezent nu înțeleg rolul acestui personal pe care au fost obligate să-l preia de la direcțiile de sănătate publică în urmă cu puțini ani. Activitățile medicale menționate anterior trebuie însă completate de activități educaționale, diferite de consilierea individuală medic-pacient, activități adresate unor populații-țintă. Nu în ultimul rând, întreaga strategie trebuie corelată cu o bugetare corespunzătoare, pe mai mulți ani, bazată pe nevoile cuprinse în strategie și nu doar pe criteriul istoric și pe un cost mult subevaluat al serviciilor medicale, ceea ce a determinat ca România să rămână țara europeană cu cea mai mică finanțare pentru sănătate. Pentru a analiza nevoile sistemului sanitar pe termen scurt, mediu și lung, este obligatorie și analiza rezultatelor Programului Național de Evaluare a Stării de Sănătate. Aceasta este o măsură care poate fi implementată imediat.

Poate cel mai mare risc indus de lipsa prioritizării, finanțării și organizării prevenției în sistemul medical românesc pare a fi agravarea stării de sănătate a populației sau creșterea alarmantă a costurilor din sistemul medical. Însă cel mai mare risc s-ar putea să fie unul mult mai subtil, pe care nu reușim să îl apreciem la adevărata sa dimensiune, deși reprezintă un subiect de discuție aproape zilnic.

Urmăresc cu interes de câțiva ani proiectul Împreună Pentru Sănătate Rurală al studenților la medicină din București, de voluntariat în satele României. Acolo studenții văd altfel de pacienți decât cei care au acces în spitalele din marile centre universitare, adică acolo unde studenții își petrec majoritatea timpului de formare în medicină. De fapt descoperă și un alt mod de a practica medicina, total diferit de cel din spital. În câteva ocazii am povestit și lor și altor studenți cât de frumoasă este medicina de familie, cât de privilegiat este medicul de familie în relația sa cu pacientul și cu familia acestuia. Cum medicul de familie are cel mai mare succes în prevenirea apariției bolilor deoarece nu întâlnește în cabinet doar oameni aflați sub povara bolii ci și oameni sănătoși sau cel puțin fără semne de boală. Dar între poveștile mele și realitatea pe care o vad studenții în satele și în centrele universitare din România este adesea o diferență considerabilă.

Aceeași diferență am constatat-o personal ca medic rezident și ca specialist în medicina de familie. A reieșit și din discuțiile cu colegii din Grupul Tinerilor Medici de Familie pe care l-am creat în urmă cu un an și jumătate, și din cele cu colegii din Societatea Națională de Medicina de Familie. Am observat cu toții că unul din rolurile principale ale medicului de familie, cel de promotor al sănătății, de membru al echipei aflată în poziția unică de a aduce langă pacient programele de prevenție, este aproape imposibil de îndeplinit în actualul sistem de sănătate românesc. Oricâtă bunăvoință și oricât spirit de sacrificiu au majoritatea medicilor de familie, oricâtă speranță în mai bine după o perioadă de “strâns din dinți și mers înainte”, sentimentul general este de imposibilitate de a-ți face meseria, de a-ți îndeplini menirea pentru care ai studiat cumulat timp de cel puțin 21 de ani pentru specialitatea de medic de familie. Limite și obstacole specifice care sunt de altfel semnalate și în motivația audierii publice.

Această diferență între ce ar trebui și învață sa facă și ceea ce ajunge să facă efectiv medicul de familie nu apare din cauza unei lipse de interes sau de pregătire a medicilor. Programele de prevenție episodice create în fugă, regulile mai mult financiar-administrative decât medicale și bazate pe dovezi  din sistemul de asigurări sociale de sănătate îngroapă medicul de familie într-un munte de registre, fișe, borderouri, anexe obligatorii pentru raportări, de sub care chestionarele, riscogramele, ghidurile se mai văd cu mare greutate și pentru care timpul este permanent insuficient. Medicul este împiedicat efectiv să își îngrijească pacienții, să descopere la timp boala acolo unde există factori de risc.

Observând această realitate, mult diferită de poveștile cu medici de familie, studenții își alungă gândul de a alege o carieră în medicina de familie. Paradoxal, ajung să considere specialități ca anestezie-terapie intensivă sau obstetrică-ginecologie mai ușoare, mai puțin complicate decât medicina de familie românească. Colegii rezidenți sau specialiști descoperă și ei din ce în ce mai des că medicina de familie din povești, din manuale există cu adevărat dar nu în România și aleg să plece către alte țări europene. O parte chiar și după 10-20 de ani de experiență în România, chiar dacă au propriul cabinet adus la cele mai înalte standarde,  pacienți care îi respectă și venituri nici pe departe decente pentru un medic dar de care sunt relativ mulțumiți. Pleacă pentru că vor să fie medici de familie deplini, să prevină boala, să o descopere, trateze și monitorizeze în cea mai mare parte a timpului, iar în România acest rol le este negat. În România își îndeplinesc acest rol cu mari eforturi personale, cu multe fire albe și ani pierduți pe seama stressului, printre picături, printre rapoarte și anexe care trebuie completate, printre legi care trebuie explicate pacientului, căruia nimeni altcineva nu-i explică regulile, drepturile și obligațiile pe care le are ca asigurat.

Vârsta medie a celor aproximativ 12000 de medici de familie din România este 50 de ani (Evaluation of Structure and Provision of Primary Care in Romania – WHO Europe, 2012). Dacă studenții nu vor să aleagă medicina de familie iar numărul medicilor rezidenți și specialiști care pleacă este în creștere, consider că riscul de a rămâne fără medici din cauza lipsei unei strategii naționale de prevenție este mult mai mare decât cel al agravării stării de sănătate și al creșterii costurilor.

Programele de prevenție vor duce deci și la redobândirea unuia dintre rolurile principale ale medicului de familie și la creșterea atractivității acestei specialități, atât de importante pentru accesul universal la serviciile de sănătate și pentru menținerea și îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

Am identificat un factor de risc important și este momentul să aplicăm o intervenție eficientă de prevenție. Atât din postura de medici și experți, cât și din cea de decideți, pacienți și reprezentanți ai presei.

 

 

  

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeanã, vã invitãm sã vizitați www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziția oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.