Acasă

Dialogul civic și social – oportunitate sau obstacol

imaginea utilizatorului radu.nicosevici
NICOSEVICI
Radu
Președinte, Academia de Advocacy
imaginea utilizatorului corina.dragomirescu
DRAGOMIRESCU
Corina
Vicepresedinte, Academia de Advocacy
imaginea utilizatorului Simona FIȚ
Simona
FIȚ
Consultant în transparența decizională Academia de Advocacy
imaginea utilizatorului Raluca Dimitriu
Raluca
DIMITRIU
Prof. univ. dr., Academia de Studii Economice, Departamentul Drept, Bucureşti
imaginea utilizatorului Catalin GHINĂRARU
Catalin
GHINĂRARU
Dr, Secretar Științific, Institutul Național pentru Cercetare Științifică a Muncii și Protecției Sociale, București
imaginea utilizatorului Ștefania Bărbuceanu
Ștefania
BĂRBUCEANU
Expert național în cadrul proiectului ”Relații de Muncă și Dialog Social în Europa de Est”
imaginea utilizatorului PASCAL Despina
Despina
PASCAL
Expert audieri publice, Academia de Advocacy, Timișoara

Sinteza

CADRUL GENERAL AL AUDIERII PUBLICE

„Democrația este un sistem de guvernare prost, cel mai bun, însă, din câte a experimentat omenirea până acum”. Au trecut peste 60 de ani de când Winston Churchill a dat aceast[ declarţie.

Guvernarea cu și pentru cetățeni presupune dialog și parteneriat între alegători și aleși, între membrii societății și cei chemați să gestioneze funcționarea acesteia. În democrațiile consolidate, un atare parteneriat se bazează pe transparență și responsabilitate. Prin transparență, autoritățile deschid actul guvernării către public. Responsabilitatea cetățenilor este de a valorifica aceste oportunități și de a se implica în elaborarea politicilor publice și a legilor, reprezentându-și activ interesele. Prin urmare, un dialog civic, social real și eficient poate da substanță democrației participative, atunci când se desfășoară în imediata vecinătate a deciziei publice, care este și va rămâne apanajul clasei politice.

In România, toate instituțiile modelului democratic occidental au fost înființate. Astfel, principalele jaloane ce trasează cadrul legal al desfăşurării dialogului civic şi social la nivel instituţional sunt reprezentate de următorul set de acte normative, şi anume:

Legea privind liberul acces la informațiile de interes public (Legea nr.544/2001, cu modificările și completările ulterioare);

Legea privind transparența decizională în administrația publică (Legea nr.52/2003, cu modificările și completările ulterioare);

Legea dialogului social (Legea nr. 62/2011, care reglementează ansamblul dialogului social în România);

Regulamentele de organizare și funcționare ale celor două Camere ale Parlamentului României, care prevăd reguli și proceduri clare de implicare a părților interesate în procesul de luare a deciziei publice;

Reglementările privind procedurile de elaborare a politicilor publice, menite să eficientizeze procesul de legiferare din România.

În pofida acestui întreg cadru legislativ de facilitare a dialogului cu decidenții publici, implicarea actorilor civici și sociali nu are în ţara noastră impactul așteptat în procesul de elaborare a politicilor publice și a reglementărilor.

În acest context, Academia de Advocacy, în calitate de inițiator al audierii publice ,,Dialogul civic și social – oportunitate sau obstacol într-o societate în plină criză economică și morală?”, a propus tuturor celor interesați să contribuie, prin idei și soluții argumentate, la identificarea căilor de eficientizare a dialogului civic și social din România, prin formularea de răspunsuri întrebărilor:

Care sunt principalele obstacole ale unui dialog civic și social real în România?

Care este valoarea aportului fiecărui partener de dialog (patronat, sindicat, asociație, fundație, cameră de comerț) în sprijinul unei decizii publice juste și stabile?

Cum apreciați că va fi afectat dialogul civic și social din România prin adoptarea unei legi a lobby-ului? Ce efecte pozitive și negative întrevedeți?

Opiniile colectate prin procedura de audierea publică sunt sintetizate în acest raport prezentat public astăzi 19 iunie 2013 în conferinţă de presă. Ulterior acesteia  va fi transmis tuturor celor care au participat, va fi postat pe pagina de web a audierii, pentru publicul larg și va fi trimis partenerilor sociali şi decidenților executivi şi factorilor politici cu atribuții de decizie în domeniu.

 

Scopul audierii publice şi constatări de ansamblu

“Audierea publică este o formă procedurată de dezbatere” sublinia domnul Radu Nicosevici, preşedintele Academiei de Advocacy şi al comitetului de iniţiere al audierii publice în sistem la distanţă facilitat de tehnologia modernă a comunicaţiilor şi informaţiilor.

Audierea publică a înregistrat un ecou la scară naţională, după cum de altfel se ilustrează şi prin intermediul reprezentării grafice de mai jos, prin care se redă distribuţia geografică a celor cca 800 de depoziţii transmise la secretariatul tehnic al Comisiei de iniţiere până la data de 17 iunie 2013[1]. După cum se poate observa, participanţi din 85% dintre judeţele ţării au transmis opinii scrise, ceea ce evidenţiază interesul ridicat faţă de problematica dialogului social şi civic, implicarea civică în dezbaterea publică a acestui subiect.

 

Totodată, alături de numărul total al depoziţiilor subliniat anterior, spectrul larg al părţilor interesate, pe care această audiere publică a reuşit să-l mobilizeze şi să-l implice activ, este sintetic redat în reprezentarea grafică următoare. Cu ajutorul acesteia se pot observa următoarele aspecte semnificative: un procent de 87,5% dintre depoziţiile colectate la comisia de iniţiere provine de la reprezentanţi ai societăţii civile, într-o distribuţie, la interiorul categoriei, care variază de la 32% din partea unor persoane care s-au înregistrat în calitatea lor de cetăţeni până la 2% persoane care provin din mediul academic. De asemenea, şi procentul mult mai mic al decidenţilor, respectiv 12,5%, evidenţiază o distribuţie la fel de variată a zonelor de responsabilitatea din care aceştia provin, şi anume: decidenţi locali (6%), reprezentanţi ai consiliilor judeţene (3,6%), membri ai unor partide politice  (1,6%) iar cu ponderi mai mici, reprezentanţi ai prefecturilor,  membri ai Paralmentului, dar şi europarlamentari.

Audierea publică s-a dorit un forum de dezbatere publică riguros procedural dar,în acelaşi timp, accesibil în scopul colectării într-un interval scurt a unui număr important de opinii analitice şi critice, precum şi a unor propuneri de măsuri specifice corespunzător cu întrebările generice care au stat la baza motivaţiei pentru audierea publică. Alături de Motivaţia şi chemarea la acţiune, organizatorii au pus la dispoziția celor interesați o bibliografie publică consistentă, pe baza căreia cei interesați şi-au putut formula opinii argumentate. Detalii asupra procedurii, a regulamentului de participare, a bibliografiei și a altor elemente organizatorice, precum și toate opiniile scrise colectate în cadrul audierii publice cu denumirea” Dialogul civic și social – oportunitate sau obstacol într-o societate în plină criză economică și morală?”  se regăsesc la www.advocacy.ro.

Audierea publică face parte din seria evenimentelor de consultare publică organizate la nivel naţional în cadrul proiectului cu ID 63104, Acţionăm împreună. Partener activ şi implicat. Dezvoltarea competenţelor profesionale specifice dialogului social şi implicării în procesul decizional al liderilor şi personalului din cadrul organizaţiilor societăţii civile şi ale partenerilor sociali din România; perioada de implementare iulie 2010-iunie 2013. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni! 

CONSTATĂRI GENERALE ÎN BAZA OPINIILOR COLECTATE

Ø Referitor la principalele obstacole ale unui dialog civic și social real în România cei care au prezentat depoziţii sunt de părere că acestea sunt în legătură directă cu:

-      lipsa interesului politicienilor pentru dialog social autentic, ceea ce determină ca dialogul social să fie un fel de joc lipsit de consistenţă în momentul actual;

-      neîncrederea  societăţii civile, în general şi a partenerilor sociali, în special, în clasa politică;

-      lipsa puterii de acţiune şi a interesului din partea factorilor implicaţi; inexistenta unor parteneri sociali puternici, independenţi şi pe deplin responsabili faţă de cei pe care îi reprezintă;

-      un nivel neadecvat de informare a partenerilor sociali şi a cetăţenilor;

-      cadrul legislativ defectuos în domeniul dialogului social;

-      insuficienta maturizare a societăţii româneşti în ansamblu pe latura dialogului civic şi social;

-      o anume “luptă” între sectorul public şi cel privat/ONG, patronate şi sindicate, în ceea ce priveşte percepţia reciprocă privind relaţiile şi rolurile dintre ei precum şi gradul de competenţă, profesionalism şi proactivitate al acestora.

În contextul descris mai sus, dialogul este încă fracturat, fiecare din părţile implicate dorind mai mult să-şi facă auzită vocea şi să-şi impună punctul de vedere, decât să asculte cu adevărat argumentele celuilalt. Mai mult, nu se reuşeşte realizarea unui dialog constructiv, deoarece:

-      se scot în evidenţă doar aspectele negative şi lipsurile, identificându-se problemele, în detrimentul identificării unor soluţii;

-      lipsa acută de comunicare între organizaţiile sindicale şi patronale şi ale societăţii civile, acestea nereuşind să depună mai multe proiecte comune, pe care decidenţii să le ia în considerare;

-      tendinţa de dezintegrare a solidarităţii atât în plan sindical, cât şi al societăţii în ansamblu, fenomen neprielnic dialogului social şi civic;

-      divizarea opiniilor şi acţiunilor societăţii civile, care nu a reuşit să se unească într-un scop comun, în măsură să influenţeze în mod decisiv deciziile guvernanţilor şi ale factorilor de răspundere din zona politică.

Opinia aproape unanimă care rezultă din parcurgearea depoziţiilor este că dialogul social este expresia democraţiei participative. În schimb, democraţia participativă este în criză iar cetăţenii sunt condamnaţi de pasivitate. Cu toate acestea, este acceptat faptul că implicarea în procesul de luarea a deciziilor nu se poate în absenţa dialogului social.

La această stare generală de lucruri şi cauze generale se adaugă cauze specifice fiecărui segment din societatea civilă, precum:

-      în cadrul mediului de afaceri coeziunea este fragmentară, o eventuală reuşită înseamnă, în fapt, să te strecori pe lângă interese politice. Astfel, se face că persoanele sus puse devin ţinta unor solicitări de intervenţie, trafic de influenţă la nivel înalt. Abordarea transparentă şi participativă este costisitoare, drept pentru care este mai puţin favorabilă, prin advocacy şi lobby în apărarea intereselor şi în beneficiul unor grupuri largi de părţi interesate;

-      organizaţiile societăţii civile, inclusiv sindicatele, divizate, autoizolate şi fragmentate nu îndeplinesc atributul de a fi reprezentative, iar cele patronale nu sunt bine pregătite să vină cu un rol bine definit;

-      lipsa de reprezentativitate de facto este dublată de o nereprezentativitate legală, cauzată de standardele de reprezentare stabilite prin legea dialogului social, aproape imposibil de atins în practică;

-      lipsa unui corp de negociatori specializaţi la nivelul structurilor care fac parte din categoria largă a partenerilor sociali;

-      lipsa de credibilitate a unor lideri ai organizaţiilor sindicale şi patronale, aceştia devenind ei însuşi un obstacol important în procesul dialogului civic şi social;

De asemenea, opiniile exprimate în cuprinsul depoziţiilor pun în evidenţă şi o serie de alte cauze în calea şi în dialogul social, precum şi ineficienţa cadrului de reglementare actual. Astfel,:

-      absenţa contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi înlocuirea negocierii colective de la nivel de ramură prin cea de sector a lăsat cea mai mare parte a salariaţilor complet neacoperiţi prin contracte colective de muncă,

-      iar faptul că în doi ani de la adoptarea Legii 62/2011 nu s-a reuşit decât încheierea a 2 contracte colective la nivel de sector şi la diminuarea semnificativă a numărului de contracte colective încheiate la nivelele inferioare – dovedeşte cu prisosinţă ineficienţa legii;

-      Astfel, legea 62/2011 a dialogului social, adoptată în absenţa unui proces de consultare publică, este considerată a fi un atac la democraţie deoarece a condus la restrângerea sferei negocierilor colective în România, şi la deprotejarea liderilor de sindicat de abuzurile patronale;

-      practica asumării răspunderii în promovarea proiectelor de acte normative fără consultare publică a fost şi rămâne excesivă şi abuzivă;

-      sistemul instituţional de administrare este din ce în ce mai deprofesionalizat, slab pregătit. Din nefericire pentru societatea românească, Guvernul arată ca un aparat încărcat cu activişti politici şi nu cu tehnicieni;

-      sistemul de control este haotic şi subordonat politicului;

-      criza economică a apărut astfel ca un prilej de diminuare, şi nu de amplificare a dialogului;

-      Reprezentanţii societăţii civile au constatat absenţa unor exemple fericite, care să încurajeze implicare ONG-urilor în dialogul civic. Pare a fi predominantă opinia potrivit căreia un atare dialog nu va avea oricum o utilitate practică, astfel încât există ezitări în folosirea resurselor – şi aşa puţine – într-o atare direcţie. Se constată însă că, dacă nu există „exemple de succes”, există totuşi exemple clar nefericite, în care absenţa dialogului a condus la adoptarea unor reglementări care finalmente au dezavantajat pe toată lumea. Este cazul legii nr. 62/2011, a dialogului social, paradoxal adoptată în absenţa oricărui dialog social;

-      cadrul de reglementare este lipsit de predictibilitate, urmare a absenţei unei agende publice de problematici cheie recunoscute comun şi prioritizate corespunzător cu importanţa şi urgenţa lor, fapt ce conduce la lipsa de consistenţă şi eficienţă a acestuia;

-      absenţa unor relaţii instituţionale ale sferei politice, a Legislativului, Guvernului  cu partenerii sociali din societatea civilă;  

-      deşi legislaţia o permite şi în anumite cazuri chiar o pretinde în mod obligatoriu, instituţiile de natură tripartită nu funcţionează. S-au adus în discuţie cazul CES, cazul comisiilor de dialog social, neîntrunite la nivelul ministerelor (în dispreţul legii, care o prevede expres), dar şi a organismelor care impun participarea societăţii civile, spre exemplu la nivelul primului ministru, neîntrunite în ultimii ani;

-      într-adevăr, se constată nefuncţionalitatea comisiilor pentru dialog social (CDS). Mai mult decât atât, cei care au prezentat opinii în cadrul audierii  semnalează că sunt ministere precum cel al Economiei, al Justiţiei, al Finanţelor Publice, chiar Muncă, Familie şi Protecţie Socială care nu au constituit CDS -uri situându-se practic în afara legii.

Din cauza obstacolelor sus menţionate dialogul civic şi social nu funcţionează  iar consultarea este una formală, fără vreo răspundere asumată în caz de eşec. În pofida poziţiilor diferite de pe care îşi exprimau punctul de vedere, toţi reprezentanţii societăţii civile şi ai dialogului social au pus în lumină elementele de disfuncţionalitate ale dialogului social actual, ceea ce lasă să se presupună că este vorba despre disfuncţionalităţi de sistem.

Tot atât de adevărat pentru starea de fapt a dialogului din societatea românească este şi deficitul de reprezentativitate pe fondul unei culturi a parteneriatului insuficient dezvoltată. Această cauză îşi are rădăcinile şi în lipsa de încredere care macină societatea şi, în final, lipsa de capital social. Astfel, atunci când se doreşte un dialog social de calitate, eficient şi eficace, reprezentativitatea şi legitimitatea celor trimişi de către societatea civilă să angajeze discuţii şi negocieri în cadrul dialogului social devine stringentă, deoarece:

-      deşi există multe organizaţii non-guvernamentale, acestea nu sunt coalizate, cultura parteneriatului este şi în cazul acestora deficitară;

-      deficitul de dialog între partenerii sociali este alimentat, din punct de vedere al patronatelor, de lipsa de disponibilitate sau chiar refuzul comunicării din partea sindicatelor;

-      deşi există un Colegiu al Primului Ministru pentru asociaţii şi fundaţii de 2 ani nu a fost convocată nicio întâlnire, dezbatere etc.. 

Ø În ceea ce priveşte valoarea aportului fiecărui partener de dialog în sprijinul unei decizii publice juste și stabile opiniile participanţilor se coagulează în jurul următoarelor idei:

-      toţi actorii trebuie să participe, ca să se ajungă la o decizie echilibrată de natură a aduce beneficii unor categorii largi de părţi interesate;

-      unii chiar au mers mai departe şi au spus că trebuie să fii reprezentativ şi să reprezinţi cu adevărat interesele membrilor tăi în raport cu decidenţii;

-      într-adevăr, una dintre probleme o constituie lipsa de legitimitate a înşişi reprezentanţilor desemnaţi ai partenerilor sociali şi ai societăţii civile. În loc să se orienteze atenţia spre relaţia lor cu autorităţile, aceasta ar fi mai eficient de orientat spre dobândirea şi menţinerea propriei legitimităţi, în raport cu proprii membri, care va impune în cel din urmă şi atenţia autorităţilor;

-      dimpotrivă, alţii au subliniat că nu contează dacă eşti reprezentativ, trebuie să îţi spui punctul de vedere;

-      că aportul este unul scăzut şi ca nu poate fi cuantificat din considerentul că nu există statistici, informaţii actuale şi veridice.

Într-o abordare comparativă cu prima întrebare de pe agenda audierii publice, în situaţia celei de-a doua întrebări celor care au prezentat opinii le-a fost mult mai greu să identifice formele de manifestare a aportului partenerilor sociali şi chiar imposibil să-l cuantifice.   

Ø Cu referire la întrebarea “cum apreciați că va fi afectat dialogul civic și social din România prin adoptarea unei legi a lobby-ului? Ce efecte pozitive și negative întrevedeți?” - centralizarea, consolidarea şi analiza punctelor de vedere conţinute în opiniile exprimate de către participanţi scot în evidenţă următoarele constatări semnificative, şi anume:

-      majoritatea este de părere că reglementarea activităţii de lobby este binevenită în contextul actual;

-      un cadru normativ ar contribui şi la profesionalizarea ocupaţiei;

-      adoptarea unui cadru de reglementare ar contribui la eliminarea corupţiei şi la mai multă transparenţă în actul decizional şi de legiferare;

-      sunt o serie de opinii care accentuează că există deja o legislaţie acoperitoare şi nu este necesar nimic suplimentar;

-      mai mult o eventuală reglementare specifică nu numai că ar fi excesivă dar nu va conduce la efectele pozitive sau alte avantaje comparative.

CONCLUZII

În urma analizei celor cca 800 de opinii scrise colectate și a structurării răspunsurilor pe cele trei întrebări din motivația audierii publice, Comisia de experți a audierii publice a extras principalele concluzii, redate sintetic în cele ce urmează:

-      Dialogul civic şi social face diferenţa dintre democraţie şi autoritarism întrucât propune o soluţie câştig-câştig;

-      Dialogul social este modul de existenţă al unei societăţi democratice justificat şi de diversitatea problematicilor cu care se confruntă societatea;

-      Diversitatea subiectele de pe agenda publică trebuie să stea la baza dialogului social, iar momentul pare a fi unul oportun pentru reconsiderarea acestuia;

-      Echilibrul trebuie să-şi găsească reflectarea în negocierea colectivă, reglementată astfel încât să compenseze deficitul democratic ce caracterizează contractul de muncă şi raporturile angajator - salariaţi;

-      Reglementarea stângace a raporturilor de putere angajator – salariaţi lasă câmp deschis abuzurilor şi demersurilor discreţionare, imposibil de amendat;

-      Funcţionarea corespunzătoare a organismelor bipartite implică o bună funcţionare a tripartitismului. Acesta este însă deficitar, în condiţiile în care dialogul responsabililor guvernamentali cu societatea civilă şi cu partenerii sociali, atunci când nu lipseşte complet, este marcat de formalism;

-      Dacă până la reformele legislaţiei muncii din 2011 dialogul social funcţiona cu sincope, după această modificare legislativă el pare a fi fost îngheţat.

-      Între cauzele fenomenului de descreştere a numărului de lucrători acoperiţi prin contracte colective de muncă se numără:

1.    eliminarea obligativităţii negocierii colective anuale;

2.    eliminarea contractului colectiv la nivel naţional;

3.    dificultăţile legale de obţinere a reprezentativităţii partenerilor sociali.

-      Specializarea şi profesionalizarea în tehnci de advocacy şi lobby reprezintă soluţia pentru societatea civilă. În prezent, deşi se exersează schimbarea nu se înregistrează succese semnificative;  

-      Importanţa actului administrativ face imperativ necesară o schimbare de abordare din partea decidenţilor; 

-      Coeziune socială şi civică trebuie sporită iar dialogul social este cu atât mai oportun în condiţii de criză şi în perioade de traversare a unor grave incertitudini; 

-      Reprezentanţii comunităţii de lobby trebuie să facă parte din CDS, întrucât rolul profesioniştilor în această materie este mai important şi necesar ca oricând;

-      Ca exemplu de bună practică se impune apelarea la Cartea Albă a UE referitoare la principiile unei bune democraţii;

-      În contextul actual o lege a lobbyului este necesară pentru considerentul principal al nevoii de transparentizare a accesului la decident, reglementator;

-      Consiliul Economic Social ar trebui să îşi îndeplinească funcţiile conform statutului pe baza căruia este creat; 

-      Organizaţiile non-guvernamentale trebuie să formeze un parteneriat care să le confere reprezentativitate;

-      Societatea este informată dar nu şi consultată în mod real;

-      Legea dialogului social trebuie amendată, în consonanţă cu standardele europene, în baza consultării partenerilor sociali. Într-adevăr, este imperios necesară încurajarea negocierii colective – spre exempu prin simplificarea condiţiilor de obţinere a reprezentativităţii partenerilor sociali.

Ideea de bază, care reiese din depoziţii nu de puţine ori contradictorii ca urmare a spectrului larg de părţi interesate atrase de problematică, este aceea a percepţiei persistenţei opresiunii. Dictatura a căzut de aproape un sfert de veac dar OPRESIUNEA, ca moştenire a acesteia, persistă.  Aici trebuie să lucreze dialogul civic şi social. Aici este  de fapt rolul fundamental al legii lobby-ului, contribuţia ei la consolidarea democraţiei şi înlăturarea opresiunii.

RECOMANDĂRI GENERALE ALE COMISIEI DE EXPERŢI 

-      Îmbunătăţirea cadrului pentru dialog social, respectiv Legea 52/2003 şi Legea 62/2011, precum şi îmbunătăţirea aspectelor care ţin de implementarea actelor normative;

-      Un efort de anticipare din partea decidenţilor spre a se limita numărul măsurilor reactive, reparatorii şi de intervenţie remedială imediată deoarece actul de legiferare trebuie să fie consistent şi coerent;

-      Continuarea demersurilor de educaţie, similare cu proiectul în cadrul căruia se organizează şi această dezbatere,  în vederea profesionalizării dialogului social de către toate părţile interesate;

-      Convocarea cel puţin anuală a Colegiului PM pentru asociaţii şi fundaţii;

-      Întărirea colaborării dintre partenerii sociali pe bază de proiecte care sunt orientate spre rezultate în măsură să contribuie la atingerea obiectivelor de îmbunătăţire a culturii parteneriatului şi dialogului civic şi social;

-      Întărirea legăturilor societăţii civile cu media;

-      Consolidarea credibilităţii actului de reglementare  concomitent cu întărirea capacităţii administrative a autorităţilor centrale şi locale;

-      Consolidarea capacităţii administrative rezultând din perfecţionarea şi mai ales din eficientizarea, inclusiv prin folosirea tehnologiile moderne, a actului de administraţie în sine, precum şi din orientarea acestuia catre cetăţean, către contribuabil şi către servirea acestuia. In acest contexte eliminarea graduală a tuturor barierelor inutile ce pot caracteriza actul de administraţie dintr-un domeniu sau altul, precum şi mai ales consacrarea principiului conform căruia « tot ceea ce nu este intrezis explicit este în fapt PERMIS » reprezintă premise esenţiale pentru construcţia, graduală desigur, a unei administraţii în care cetăţeanul să se încreadă şi nu de care cetăţeanul să se teamă;

-      O lege a lobby-ului este necesară. Legea ar pune la dispoziţia întregii societăţi un instrument nou pentru România şi util pentru o democraţie în dezvoltare. Lobby-ul trebuie să îşi ia locul ce i se cuvine între instrumentele democratice şi legitime de influenţare a actului de decizie politică, de guvernare în esenţă, de către cei guvernaţi.

Recomandări specifice către Guvernul României şi Ministerele aferente:

1.  Consultarea partenerilor sociali de două ori înainte de orice propunere legislativă în domeniul de politică socială, cu cel puţin 6 luni înaintea promovării acesteia. În cazul În care este expusă dorinţa de negociere din partea partenerilor sociali, acordarea de 9 luni pentru a ajunge la o înţelegere mutuală (*).

2.  Aplicarea întocmai a procedeului “Respectă sau Explică” referitor la ratificarea convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO).

3.  Regândirea reformei legislaţiei muncii intervenite în 2011, de această dată cu consultarea efectivă – şi nu formală – a partenerilor sociali şi ai societăţii civile, cu luarea în considerare a experienţei impactului acesteia asupra pieţei muncii în ultimii 2 ani;

4.  Implicarea societăţii civile în stabilirea strategiilor ţării pe domenii de politica socială.

5.  Respectarea statutului Consiliului Naţional Tripartit, participarea activă a acestuia în întâlnirile lunare cu societatea civilă.

6.  Stabilirea unor indicatori de performanţă în relaţiile industriale şi  în dialogul social, care să fie monitorizate periodic şi comunicate transparent către toţi partenerii (ex. Gradul de răspundere la solicitări şi gradul de participare la întâlniri să fie de peste 90% ).

7.  Creşterea transparenţei în comunicare privind piaţa muncii, dialogul social, relaţii industriale prin creare de website-uri actualizate pentru informarea tuturor părţilor interestate şi prin organizarea de evenimente de informare a opniei publice.

8.  Considerând slaba informare care a fost reiterată şi cu ocazia acestei sesiuni de dezbatere publică condusă de asociaţia Academia de Advocacy, introducerea obligatorie în educaţia şcolară a unui subiect de organizare a pieţei muncii rezultă ca imperativ necesară.

Recomandări specifice către Confederaţii sindicale patronale şi către formele de organizare ale societăţii civile:

1.  Construirea unui parteneriat cuprinzător al confederaţiilor din România pentru a-şi putea ridica şi consolida reprezentativitatea în negocieri.

2.  Transparenţa în comunicare pentru a cumula o bază stabilă de informaţii ce să poată fi folosită în negocierea obiectivelor cu părţile implicate guvernamentale.

3.  Folosirea bunelor practici acumulate în companii multinaţionale active în România pentru transpunerea regulilor sociale din tările europene dezvoltate.

Recomandări specifice către societatea civilă:

-     Coagularea organizaţiilor non-guvernamentale şi altor asociaţii într-o platformă de cooperare cu rol acoperitor care să servească reprezentativităţii societăţii civile în scopul creşterii puterii de negociere şi de mobilizare la bază membrilor organizaţiilor în acţiuni sociale comune.

Societatea civilă, formele de dialog social şi civic, organizaţiile de lobby, în măsura în care se vor putea constitui, vor putea reprezenta un sprijin pentru puterea politică.

 

Comisia de Experți

 

Raluca Dimitriu

Prof. univ. dr., Academia de Studii Economice, Departamentul Drept, Bucureşti

 

Cătălin Corneliu Ghinăraru

Dr, Secretar Științific, Institutul Național pentru Cercetare Științifică a Muncii și Protecției Sociale, București

 

Ștefania Bărbuceanu

Expert național în cadrul proiectului ”Relații de Muncă și Dialog Social în Europa de Est”

 

Despina Pascal

Expert audieri publice, Academia de Advocacy, Timișoara

 

 

Bucureşti

Data întocmirii

19.06.2013

 

 




[1] Termenul de depunere a depoziţiilor a fost extins şi se aşteaptă ca numărul final al depoziţiilor scrise transmise pe platforma web a audierii să crească                                                                               

 

Raport sinteză

Dialogul civic și social – oportunitate sau obstacol

într-o societate în plină criză economică și morală?

 

CADRUL GENERAL AL AUDIERII PUBLICE

„Democrația este un sistem de guvernare prost, cel mai bun, însă, din câte a experimentat omenirea până acum”. Au trecut peste 60 de ani de când Winston Churchill a dat aceast[ declarţie.

Guvernarea cu și pentru cetățeni presupune dialog și parteneriat între alegători și aleși, între membrii societății și cei chemați să gestioneze funcționarea acesteia. În democrațiile consolidate, un atare parteneriat se bazează pe transparență și responsabilitate. Prin transparență, autoritățile deschid actul guvernării către public. Responsabilitatea cetățenilor este de a valorifica aceste oportunități și de a se implica în elaborarea politicilor publice și a legilor, reprezentându-și activ interesele. Prin urmare, un dialog civic, social real și eficient poate da substanță democrației participative, atunci când se desfășoară în imediata vecinătate a deciziei publice, care este și va rămâne apanajul clasei politice.

In România, toate instituțiile modelului democratic occidental au fost înființate. Astfel, principalele jaloane ce trasează cadrul legal al desfăşurării dialogului civic şi social la nivel instituţional sunt reprezentate de următorul set de acte normative, şi anume:

Legea privind liberul acces la informațiile de interes public (Legea nr.544/2001, cu modificările și completările ulterioare);

Legea privind transparența decizională în administrația publică (Legea nr.52/2003, cu modificările și completările ulterioare);

Legea dialogului social (Legea nr. 62/2011, care reglementează ansamblul dialogului social în România);

Regulamentele de organizare și funcționare ale celor două Camere ale Parlamentului României, care prevăd reguli și proceduri clare de implicare a părților interesate în procesul de luare a deciziei publice;

Reglementările privind procedurile de elaborare a politicilor publice, menite să eficientizeze procesul de legiferare din România.

În pofida acestui întreg cadru legislativ de facilitare a dialogului cu decidenții publici, implicarea actorilor civici și sociali nu are în ţara noastră impactul așteptat în procesul de elaborare a politicilor publice și a reglementărilor.

În acest context, Academia de Advocacy, în calitate de inițiator al audierii publice ,,Dialogul civic și social – oportunitate sau obstacol într-o societate în plină criză economică și morală?”, a propus tuturor celor interesați să contribuie, prin idei și soluții argumentate, la identificarea căilor de eficientizare a dialogului civic și social din România, prin formularea de răspunsuri întrebărilor:

Care sunt principalele obstacole ale unui dialog civic și social real în România?

Care este valoarea aportului fiecărui partener de dialog (patronat, sindicat, asociație, fundație, cameră de comerț) în sprijinul unei decizii publice juste și stabile?

Cum apreciați că va fi afectat dialogul civic și social din România prin adoptarea unei legi a lobby-ului? Ce efecte pozitive și negative întrevedeți?

Opiniile colectate prin procedura de audierea publică sunt sintetizate în acest raport prezentat public astăzi 19 iunie 2013 în conferinţă de presă. Ulterior acesteia  va fi transmis tuturor celor care au participat, va fi postat pe pagina de web a audierii, pentru publicul larg și va fi trimis partenerilor sociali şi decidenților executivi şi factorilor politici cu atribuții de decizie în domeniu.

 

Scopul audierii publice şi constatări de ansamblu

“Audierea publică este o formă procedurată de dezbatere” sublinia domnul Radu Nicosevici, preşedintele Academiei de Advocacy şi al comitetului de iniţiere al audierii publice în sistem la distanţă facilitat de tehnologia modernă a comunicaţiilor şi informaţiilor.

Audierea publică a înregistrat un ecou la scară naţională, după cum de altfel se ilustrează şi prin intermediul reprezentării grafice de mai jos, prin care se redă distribuţia geografică a celor cca 800 de depoziţii transmise la secretariatul tehnic al Comisiei de iniţiere până la data de 17 iunie 2013[1]. După cum se poate observa, participanţi din 85% dintre judeţele ţării au transmis opinii scrise, ceea ce evidenţiază interesul ridicat faţă de problematica dialogului social şi civic, implicarea civică în dezbaterea publică a acestui subiect.

 

Totodată, alături de numărul total al depoziţiilor subliniat anterior, spectrul larg al părţilor interesate, pe care această audiere publică a reuşit să-l mobilizeze şi să-l implice activ, este sintetic redat în reprezentarea grafică următoare. Cu ajutorul acesteia se pot observa următoarele aspecte semnificative: un procent de 87,5% dintre depoziţiile colectate la comisia de iniţiere provine de la reprezentanţi ai societăţii civile, într-o distribuţie, la interiorul categoriei, care variază de la 32% din partea unor persoane care s-au înregistrat în calitatea lor de cetăţeni până la 2% persoane care provin din mediul academic. De asemenea, şi procentul mult mai mic al decidenţilor, respectiv 12,5%, evidenţiază o distribuţie la fel de variată a zonelor de responsabilitatea din care aceştia provin, şi anume: decidenţi locali (6%), reprezentanţi ai consiliilor judeţene (3,6%), membri ai unor partide politice  (1,6%) iar cu ponderi mai mici, reprezentanţi ai prefecturilor,  membri ai Paralmentului, dar şi europarlamentari.

Audierea publică s-a dorit un forum de dezbatere publică riguros procedural dar,în acelaşi timp, accesibil în scopul colectării într-un interval scurt a unui număr important de opinii analitice şi critice, precum şi a unor propuneri de măsuri specifice corespunzător cu întrebările generice care au stat la baza motivaţiei pentru audierea publică. Alături de Motivaţia şi chemarea la acţiune, organizatorii au pus la dispoziția celor interesați o bibliografie publică consistentă, pe baza căreia cei interesați şi-au putut formula opinii argumentate. Detalii asupra procedurii, a regulamentului de participare, a bibliografiei și a altor elemente organizatorice, precum și toate opiniile scrise colectate în cadrul audierii publice cu denumirea” Dialogul civic și social – oportunitate sau obstacol într-o societate în plină criză economică și morală?”  se regăsesc la www.advocacy.ro.

Audierea publică face parte din seria evenimentelor de consultare publică organizate la nivel naţional în cadrul proiectului cu ID 63104, Acţionăm împreună. Partener activ şi implicat. Dezvoltarea competenţelor profesionale specifice dialogului social şi implicării în procesul decizional al liderilor şi personalului din cadrul organizaţiilor societăţii civile şi ale partenerilor sociali din România; perioada de implementare iulie 2010-iunie 2013. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni! 

CONSTATĂRI GENERALE ÎN BAZA OPINIILOR COLECTATE

Ø Referitor la principalele obstacole ale unui dialog civic și social real în România cei care au prezentat depoziţii sunt de părere că acestea sunt în legătură directă cu:

-      lipsa interesului politicienilor pentru dialog social autentic, ceea ce determină ca dialogul social să fie un fel de joc lipsit de consistenţă în momentul actual;

-      neîncrederea  societăţii civile, în general şi a partenerilor sociali, în special, în clasa politică;

-      lipsa puterii de acţiune şi a interesului din partea factorilor implicaţi; inexistenta unor parteneri sociali puternici, independenţi şi pe deplin responsabili faţă de cei pe care îi reprezintă;

-      un nivel neadecvat de informare a partenerilor sociali şi a cetăţenilor;

-      cadrul legislativ defectuos în domeniul dialogului social;

-      insuficienta maturizare a societăţii româneşti în ansamblu pe latura dialogului civic şi social;

-      o anume “luptă” între sectorul public şi cel privat/ONG, patronate şi sindicate, în ceea ce priveşte percepţia reciprocă privind relaţiile şi rolurile dintre ei precum şi gradul de competenţă, profesionalism şi proactivitate al acestora.

În contextul descris mai sus, dialogul este încă fracturat, fiecare din părţile implicate dorind mai mult să-şi facă auzită vocea şi să-şi impună punctul de vedere, decât să asculte cu adevărat argumentele celuilalt. Mai mult, nu se reuşeşte realizarea unui dialog constructiv, deoarece:

-      se scot în evidenţă doar aspectele negative şi lipsurile, identificându-se problemele, în detrimentul identificării unor soluţii;

-      lipsa acută de comunicare între organizaţiile sindicale şi patronale şi ale societăţii civile, acestea nereuşind să depună mai multe proiecte comune, pe care decidenţii să le ia în considerare;

-      tendinţa de dezintegrare a solidarităţii atât în plan sindical, cât şi al societăţii în ansamblu, fenomen neprielnic dialogului social şi civic;

-      divizarea opiniilor şi acţiunilor societăţii civile, care nu a reuşit să se unească într-un scop comun, în măsură să influenţeze în mod decisiv deciziile guvernanţilor şi ale factorilor de răspundere din zona politică.

Opinia aproape unanimă care rezultă din parcurgearea depoziţiilor este că dialogul social este expresia democraţiei participative. În schimb, democraţia participativă este în criză iar cetăţenii sunt condamnaţi de pasivitate. Cu toate acestea, este acceptat faptul că implicarea în procesul de luarea a deciziilor nu se poate în absenţa dialogului social.

La această stare generală de lucruri şi cauze generale se adaugă cauze specifice fiecărui segment din societatea civilă, precum:

-      în cadrul mediului de afaceri coeziunea este fragmentară, o eventuală reuşită înseamnă, în fapt, să te strecori pe lângă interese politice. Astfel, se face că persoanele sus puse devin ţinta unor solicitări de intervenţie, trafic de influenţă la nivel înalt. Abordarea transparentă şi participativă este costisitoare, drept pentru care este mai puţin favorabilă, prin advocacy şi lobby în apărarea intereselor şi în beneficiul unor grupuri largi de părţi interesate;

-      organizaţiile societăţii civile, inclusiv sindicatele, divizate, autoizolate şi fragmentate nu îndeplinesc atributul de a fi reprezentative, iar cele patronale nu sunt bine pregătite să vină cu un rol bine definit;

-      lipsa de reprezentativitate de facto este dublată de o nereprezentativitate legală, cauzată de standardele de reprezentare stabilite prin legea dialogului social, aproape imposibil de atins în practică;

-      lipsa unui corp de negociatori specializaţi la nivelul structurilor care fac parte din categoria largă a partenerilor sociali;

-      lipsa de credibilitate a unor lideri ai organizaţiilor sindicale şi patronale, aceştia devenind ei însuşi un obstacol important în procesul dialogului civic şi social;

De asemenea, opiniile exprimate în cuprinsul depoziţiilor pun în evidenţă şi o serie de alte cauze în calea şi în dialogul social, precum şi ineficienţa cadrului de reglementare actual. Astfel,:

-      absenţa contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi înlocuirea negocierii colective de la nivel de ramură prin cea de sector a lăsat cea mai mare parte a salariaţilor complet neacoperiţi prin contracte colective de muncă,

-      iar faptul că în doi ani de la adoptarea Legii 62/2011 nu s-a reuşit decât încheierea a 2 contracte colective la nivel de sector şi la diminuarea semnificativă a numărului de contracte colective încheiate la nivelele inferioare – dovedeşte cu prisosinţă ineficienţa legii;

-      Astfel, legea 62/2011 a dialogului social, adoptată în absenţa unui proces de consultare publică, este considerată a fi un atac la democraţie deoarece a condus la restrângerea sferei negocierilor colective în România, şi la deprotejarea liderilor de sindicat de abuzurile patronale;

-      practica asumării răspunderii în promovarea proiectelor de acte normative fără consultare publică a fost şi rămâne excesivă şi abuzivă;

-      sistemul instituţional de administrare este din ce în ce mai deprofesionalizat, slab pregătit. Din nefericire pentru societatea românească, Guvernul arată ca un aparat încărcat cu activişti politici şi nu cu tehnicieni;

-      sistemul de control este haotic şi subordonat politicului;

-      criza economică a apărut astfel ca un prilej de diminuare, şi nu de amplificare a dialogului;

-      Reprezentanţii societăţii civile au constatat absenţa unor exemple fericite, care să încurajeze implicare ONG-urilor în dialogul civic. Pare a fi predominantă opinia potrivit căreia un atare dialog nu va avea oricum o utilitate practică, astfel încât există ezitări în folosirea resurselor – şi aşa puţine – într-o atare direcţie. Se constată însă că, dacă nu există „exemple de succes”, există totuşi exemple clar nefericite, în care absenţa dialogului a condus la adoptarea unor reglementări care finalmente au dezavantajat pe toată lumea. Este cazul legii nr. 62/2011, a dialogului social, paradoxal adoptată în absenţa oricărui dialog social;

-      cadrul de reglementare este lipsit de predictibilitate, urmare a absenţei unei agende publice de problematici cheie recunoscute comun şi prioritizate corespunzător cu importanţa şi urgenţa lor, fapt ce conduce la lipsa de consistenţă şi eficienţă a acestuia;

-      absenţa unor relaţii instituţionale ale sferei politice, a Legislativului, Guvernului  cu partenerii sociali din societatea civilă;  

-      deşi legislaţia o permite şi în anumite cazuri chiar o pretinde în mod obligatoriu, instituţiile de natură tripartită nu funcţionează. S-au adus în discuţie cazul CES, cazul comisiilor de dialog social, neîntrunite la nivelul ministerelor (în dispreţul legii, care o prevede expres), dar şi a organismelor care impun participarea societăţii civile, spre exemplu la nivelul primului ministru, neîntrunite în ultimii ani;

-      într-adevăr, se constată nefuncţionalitatea comisiilor pentru dialog social (CDS). Mai mult decât atât, cei care au prezentat opinii în cadrul audierii  semnalează că sunt ministere precum cel al Economiei, al Justiţiei, al Finanţelor Publice, chiar Muncă, Familie şi Protecţie Socială care nu au constituit CDS -uri situându-se practic în afara legii.

Din cauza obstacolelor sus menţionate dialogul civic şi social nu funcţionează  iar consultarea este una formală, fără vreo răspundere asumată în caz de eşec. În pofida poziţiilor diferite de pe care îşi exprimau punctul de vedere, toţi reprezentanţii societăţii civile şi ai dialogului social au pus în lumină elementele de disfuncţionalitate ale dialogului social actual, ceea ce lasă să se presupună că este vorba despre disfuncţionalităţi de sistem.

Tot atât de adevărat pentru starea de fapt a dialogului din societatea românească este şi deficitul de reprezentativitate pe fondul unei culturi a parteneriatului insuficient dezvoltată. Această cauză îşi are rădăcinile şi în lipsa de încredere care macină societatea şi, în final, lipsa de capital social. Astfel, atunci când se doreşte un dialog social de calitate, eficient şi eficace, reprezentativitatea şi legitimitatea celor trimişi de către societatea civilă să angajeze discuţii şi negocieri în cadrul dialogului social devine stringentă, deoarece:

-      deşi există multe organizaţii non-guvernamentale, acestea nu sunt coalizate, cultura parteneriatului este şi în cazul acestora deficitară;

-      deficitul de dialog între partenerii sociali este alimentat, din punct de vedere al patronatelor, de lipsa de disponibilitate sau chiar refuzul comunicării din partea sindicatelor;

-      deşi există un Colegiu al Primului Ministru pentru asociaţii şi fundaţii de 2 ani nu a fost convocată nicio întâlnire, dezbatere etc.. 

Ø În ceea ce priveşte valoarea aportului fiecărui partener de dialog în sprijinul unei decizii publice juste și stabile opiniile participanţilor se coagulează în jurul următoarelor idei:

-      toţi actorii trebuie să participe, ca să se ajungă la o decizie echilibrată de natură a aduce beneficii unor categorii largi de părţi interesate;

-      unii chiar au mers mai departe şi au spus că trebuie să fii reprezentativ şi să reprezinţi cu adevărat interesele membrilor tăi în raport cu decidenţii;

-      într-adevăr, una dintre probleme o constituie lipsa de legitimitate a înşişi reprezentanţilor desemnaţi ai partenerilor sociali şi ai societăţii civile. În loc să se orienteze atenţia spre relaţia lor cu autorităţile, aceasta ar fi mai eficient de orientat spre dobândirea şi menţinerea propriei legitimităţi, în raport cu proprii membri, care va impune în cel din urmă şi atenţia autorităţilor;

-      dimpotrivă, alţii au subliniat că nu contează dacă eşti reprezentativ, trebuie să îţi spui punctul de vedere;

-      că aportul este unul scăzut şi ca nu poate fi cuantificat din considerentul că nu există statistici, informaţii actuale şi veridice.

Într-o abordare comparativă cu prima întrebare de pe agenda audierii publice, în situaţia celei de-a doua întrebări celor care au prezentat opinii le-a fost mult mai greu să identifice formele de manifestare a aportului partenerilor sociali şi chiar imposibil să-l cuantifice.   

Ø Cu referire la întrebarea “cum apreciați că va fi afectat dialogul civic și social din România prin adoptarea unei legi a lobby-ului? Ce efecte pozitive și negative întrevedeți?” - centralizarea, consolidarea şi analiza punctelor de vedere conţinute în opiniile exprimate de către participanţi scot în evidenţă următoarele constatări semnificative, şi anume:

-      majoritatea este de părere că reglementarea activităţii de lobby este binevenită în contextul actual;

-      un cadru normativ ar contribui şi la profesionalizarea ocupaţiei;

-      adoptarea unui cadru de reglementare ar contribui la eliminarea corupţiei şi la mai multă transparenţă în actul decizional şi de legiferare;

-      sunt o serie de opinii care accentuează că există deja o legislaţie acoperitoare şi nu este necesar nimic suplimentar;

-      mai mult o eventuală reglementare specifică nu numai că ar fi excesivă dar nu va conduce la efectele pozitive sau alte avantaje comparative.

CONCLUZII

În urma analizei celor cca 800 de opinii scrise colectate și a structurării răspunsurilor pe cele trei întrebări din motivația audierii publice, Comisia de experți a audierii publice a extras principalele concluzii, redate sintetic în cele ce urmează:

-      Dialogul civic şi social face diferenţa dintre democraţie şi autoritarism întrucât propune o soluţie câştig-câştig;

-      Dialogul social este modul de existenţă al unei societăţi democratice justificat şi de diversitatea problematicilor cu care se confruntă societatea;

-      Diversitatea subiectele de pe agenda publică trebuie să stea la baza dialogului social, iar momentul pare a fi unul oportun pentru reconsiderarea acestuia;

-      Echilibrul trebuie să-şi găsească reflectarea în negocierea colectivă, reglementată astfel încât să compenseze deficitul democratic ce caracterizează contractul de muncă şi raporturile angajator - salariaţi;

-      Reglementarea stângace a raporturilor de putere angajator – salariaţi lasă câmp deschis abuzurilor şi demersurilor discreţionare, imposibil de amendat;

-      Funcţionarea corespunzătoare a organismelor bipartite implică o bună funcţionare a tripartitismului. Acesta este însă deficitar, în condiţiile în care dialogul responsabililor guvernamentali cu societatea civilă şi cu partenerii sociali, atunci când nu lipseşte complet, este marcat de formalism;

-      Dacă până la reformele legislaţiei muncii din 2011 dialogul social funcţiona cu sincope, după această modificare legislativă el pare a fi fost îngheţat.

-      Între cauzele fenomenului de descreştere a numărului de lucrători acoperiţi prin contracte colective de muncă se numără:

1.    eliminarea obligativităţii negocierii colective anuale;

2.    eliminarea contractului colectiv la nivel naţional;

3.    dificultăţile legale de obţinere a reprezentativităţii partenerilor sociali.

-      Specializarea şi profesionalizarea în tehnci de advocacy şi lobby reprezintă soluţia pentru societatea civilă. În prezent, deşi se exersează schimbarea nu se înregistrează succese semnificative;  

-      Importanţa actului administrativ face imperativ necesară o schimbare de abordare din partea decidenţilor; 

-      Coeziune socială şi civică trebuie sporită iar dialogul social este cu atât mai oportun în condiţii de criză şi în perioade de traversare a unor grave incertitudini; 

-      Reprezentanţii comunităţii de lobby trebuie să facă parte din CDS, întrucât rolul profesioniştilor în această materie este mai important şi necesar ca oricând;

-      Ca exemplu de bună practică se impune apelarea la Cartea Albă a UE referitoare la principiile unei bune democraţii;

-      În contextul actual o lege a lobbyului este necesară pentru considerentul principal al nevoii de transparentizare a accesului la decident, reglementator;

-      Consiliul Economic Social ar trebui să îşi îndeplinească funcţiile conform statutului pe baza căruia este creat; 

-      Organizaţiile non-guvernamentale trebuie să formeze un parteneriat care să le confere reprezentativitate;

-      Societatea este informată dar nu şi consultată în mod real;

-      Legea dialogului social trebuie amendată, în consonanţă cu standardele europene, în baza consultării partenerilor sociali. Într-adevăr, este imperios necesară încurajarea negocierii colective – spre exempu prin simplificarea condiţiilor de obţinere a reprezentativităţii partenerilor sociali.

Ideea de bază, care reiese din depoziţii nu de puţine ori contradictorii ca urmare a spectrului larg de părţi interesate atrase de problematică, este aceea a percepţiei persistenţei opresiunii. Dictatura a căzut de aproape un sfert de veac dar OPRESIUNEA, ca moştenire a acesteia, persistă.  Aici trebuie să lucreze dialogul civic şi social. Aici este  de fapt rolul fundamental al legii lobby-ului, contribuţia ei la consolidarea democraţiei şi înlăturarea opresiunii.

RECOMANDĂRI GENERALE ALE COMISIEI DE EXPERŢI 

-      Îmbunătăţirea cadrului pentru dialog social, respectiv Legea 52/2003 şi Legea 62/2011, precum şi îmbunătăţirea aspectelor care ţin de implementarea actelor normative;

-      Un efort de anticipare din partea decidenţilor spre a se limita numărul măsurilor reactive, reparatorii şi de intervenţie remedială imediată deoarece actul de legiferare trebuie să fie consistent şi coerent;

-      Continuarea demersurilor de educaţie, similare cu proiectul în cadrul căruia se organizează şi această dezbatere,  în vederea profesionalizării dialogului social de către toate părţile interesate;

-      Convocarea cel puţin anuală a Colegiului PM pentru asociaţii şi fundaţii;

-      Întărirea colaborării dintre partenerii sociali pe bază de proiecte care sunt orientate spre rezultate în măsură să contribuie la atingerea obiectivelor de îmbunătăţire a culturii parteneriatului şi dialogului civic şi social;

-      Întărirea legăturilor societăţii civile cu media;

-      Consolidarea credibilităţii actului de reglementare  concomitent cu întărirea capacităţii administrative a autorităţilor centrale şi locale;

-      Consolidarea capacităţii administrative rezultând din perfecţionarea şi mai ales din eficientizarea, inclusiv prin folosirea tehnologiile moderne, a actului de administraţie în sine, precum şi din orientarea acestuia catre cetăţean, către contribuabil şi către servirea acestuia. In acest contexte eliminarea graduală a tuturor barierelor inutile ce pot caracteriza actul de administraţie dintr-un domeniu sau altul, precum şi mai ales consacrarea principiului conform căruia « tot ceea ce nu este intrezis explicit este în fapt PERMIS » reprezintă premise esenţiale pentru construcţia, graduală desigur, a unei administraţii în care cetăţeanul să se încreadă şi nu de care cetăţeanul să se teamă;

-      O lege a lobby-ului este necesară. Legea ar pune la dispoziţia întregii societăţi un instrument nou pentru România şi util pentru o democraţie în dezvoltare. Lobby-ul trebuie să îşi ia locul ce i se cuvine între instrumentele democratice şi legitime de influenţare a actului de decizie politică, de guvernare în esenţă, de către cei guvernaţi.

Recomandări specifice către Guvernul României şi Ministerele aferente:

1.  Consultarea partenerilor sociali de două ori înainte de orice propunere legislativă în domeniul de politică socială, cu cel puţin 6 luni înaintea promovării acesteia. În cazul În care este expusă dorinţa de negociere din partea partenerilor sociali, acordarea de 9 luni pentru a ajunge la o înţelegere mutuală (*).

2.  Aplicarea întocmai a procedeului “Respectă sau Explică” referitor la ratificarea convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO).

3.  Regândirea reformei legislaţiei muncii intervenite în 2011, de această dată cu consultarea efectivă – şi nu formală – a partenerilor sociali şi ai societăţii civile, cu luarea în considerare a experienţei impactului acesteia asupra pieţei muncii în ultimii 2 ani;

4.  Implicarea societăţii civile în stabilirea strategiilor ţării pe domenii de politica socială.

5.  Respectarea statutului Consiliului Naţional Tripartit, participarea activă a acestuia în întâlnirile lunare cu societatea civilă.

6.  Stabilirea unor indicatori de performanţă în relaţiile industriale şi  în dialogul social, care să fie monitorizate periodic şi comunicate transparent către toţi partenerii (ex. Gradul de răspundere la solicitări şi gradul de participare la întâlniri să fie de peste 90% ).

7.  Creşterea transparenţei în comunicare privind piaţa muncii, dialogul social, relaţii industriale prin creare de website-uri actualizate pentru informarea tuturor părţilor interestate şi prin organizarea de evenimente de informare a opniei publice.

8.  Considerând slaba informare care a fost reiterată şi cu ocazia acestei sesiuni de dezbatere publică condusă de asociaţia Academia de Advocacy, introducerea obligatorie în educaţia şcolară a unui subiect de organizare a pieţei muncii rezultă ca imperativ necesară.

Recomandări specifice către Confederaţii sindicale patronale şi către formele de organizare ale societăţii civile:

1.  Construirea unui parteneriat cuprinzător al confederaţiilor din România pentru a-şi putea ridica şi consolida reprezentativitatea în negocieri.

2.  Transparenţa în comunicare pentru a cumula o bază stabilă de informaţii ce să poată fi folosită în negocierea obiectivelor cu părţile implicate guvernamentale.

3.  Folosirea bunelor practici acumulate în companii multinaţionale active în România pentru transpunerea regulilor sociale din tările europene dezvoltate.

Recomandări specifice către societatea civilă:

-     Coagularea organizaţiilor non-guvernamentale şi altor asociaţii într-o platformă de cooperare cu rol acoperitor care să servească reprezentativităţii societăţii civile în scopul creşterii puterii de negociere şi de mobilizare la bază membrilor organizaţiilor în acţiuni sociale comune.

Societatea civilă, formele de dialog social şi civic, organizaţiile de lobby, în măsura în care se vor putea constitui, vor putea reprezenta un sprijin pentru puterea politică.

 

Comisia de Experți

 

Raluca Dimitriu

Prof. univ. dr., Academia de Studii Economice, Departamentul Drept, Bucureşti

 

Cătălin Corneliu Ghinăraru

Dr, Secretar Științific, Institutul Național pentru Cercetare Științifică a Muncii și Protecției Sociale, București

 

Ștefania Bărbuceanu

Expert național în cadrul proiectului ”Relații de Muncă și Dialog Social în Europa de Est”

 

Despina Pascal

Expert audieri publice, Academia de Advocacy, Timișoara

 

 

Bucureşti

Data întocmirii

19.06.2013

 

 




[1] Termenul de depunere a depoziţiilor a fost extins şi se aşteaptă ca numărul final al depoziţiilor scrise transmise pe platforma web a audierii să crească

 

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeanã, vã invitãm sã vizitați www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziția oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.