Acasă

Harta distribuției regionale a funcțiilor în Parlamentul României

În data de 15 iunie 2017 s-a lansat, în cadrul Universității de Vest Timișoara ”Harta distribuției regionale a funcțiilor în Parlamentul României” - îndrumar practic pentru activități curente în advocacy și dialog social, efectuat de studenții din anii I și II înscriși la Masterul de ”Politici publice și Advocacy”, din cadrul Facultății de Științe Politice, sub coordonarea Lect. Univ. Dr. Alexandru Jădăneanț - Director al Departamentului de Științe al Universității de Vest Timișoara și Radu Nicosevici - Președinte Academia de Advocacy Timișoara.

”Interpretarea contemporana a democratiei din perspectiva politica este definita de alegerea libera si periodica a liderilor politici, bazata pe aceleasi reguli, de catre cetatenii unei tari. Cetatenii, au astfel posibilitatea de a-si alege candidatii politici din diverse partide, care intentioneaza sa castige Puterea de a guverna, drept pentru care s-au inscris in cursa electorala. Cetatenii pot critica si pot sa isi inlocuiasca liderii politici alesi, in cazul in care acestia nu isi indeplinesc, performant, promisiunile exprimate in campaniile electorale. Cetatenii sunt suverani, au cea mai inalta autoritate, iar guvernarile trebuie sa fie bazate pe vointa lor. Politicientii alesi, atat la nivel national, cat si la nivel local trebuie sa isi asculte concetatenii si sa raspunda activ nevoilor lor.

De aceea democratia depinde in mod esential, de cetateni cultivati si informati, care sa utilizeze in mod activ instrumentele de acces liber la informatia publica si de interventie la decizia publica, in scopul participarii la viata publica cat se poate de des. In felul acesta, populatia activa contribuie la croirea propriului destin social, la criticarea tendintelor lipsite de intelepciune, dezechilibrate sau tiranice ale oficialilor guvernamentali sau la evidentierea unor politici publice defavorabile.

Atat cetatenii, cat si oficialii alesi trebuie sa fie constienti si sa recunoasca legatura esentiala dintre democratia autentica si accesul cat mai larg al populatiei la idei, date statistice, opinii, motivatii, argumente, astfel incat interactiunile tematice sa conduca la solutii acceptate de parti, in scopul cresterii bunastarii sociale.

Publicatia de fata reprezinta un exercitiu practic al studentilor din anul I si II, inscrisi la Masterul de “Politici Publice si Advocacy” din cadrul Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii de Vest din Timisoara, de evidentiere a Puterii de a Guverna, castigate de partidele politice intrate in cursa electorala pentru mandatul 2017 – 2021, la nivel judetean, regional si national in Romania. Publicatia reprezinta un indrumar pentru cetatenii si formele organizate ale societatii civile, interesate de directia pe care o ia destinul lor public, in a-si identifica in mod coerent, clar si eficient, factorii decizionali potriviti preocuparilor lor publice. Indrumarul reprezinta o oglinda a distributiei Puterii Decizionale, pe teritoriul Romaniei, in acest mandat, oferind celor interesati posibilitatea de a-si croi un mod de abordare al acestora, pentru a-si prezenta nevoile de corectii legislative. Prin utilizarea acestui indrumar, cetatenii interesati si formele organizate ale societatii civile isi pot pregati, profesional, interventiile lor in relatie cu Puterea Decizionala, fie prin intalniri tematice la cabinetele teritoriale ale parlamentarilor, fie tintit in Comisiile de Specialitate ale celor doua Camere ale Parlamentului, fie directionat catre intiatorii legislativi din cadrul Ministerelor care compun Guvernul Romaniei.  Acest indrumar este un prim pas de interactiune profesionalizata dintre cetateni si oficialii alesi, oferind cai eficiente de acces la decizia publica. Printr-o combinatie ingenioasa a acestor posibilitati, cu un continut tematic pregatit si argumentat, cu mecanismele de acces liber la informatia publica si de consultare publica, orice forma organizata a societatii civile isi poate aduce contributii substantiale la formularea politicilor publice, in acord cu asteptarile celor pe care ii reprezinta.

Publicatia de fata intervine pe fondul unei probleme majore, cu care se confrunta societatea romaneasca prezenta si anume, lipsa de incredere a partilor interesate in procesul de luare a deciziilor si a implementarii acestora, in concordanta cu nevoile si asteptarile fiecareia. Pe de-o parte, cetatenii si formele structurate ale societatii civile nu au incredere in autoritatile statului, considerand ca acestea nu le servesc interesele publice, iar pe de alta parte, institutiile statului considera ca interactiunea cu partile interesate ale societatii civile nu le aduc valoare adaugata in elaborarea politicilor publice si a actelor normative aferente, fie in cadrul mecanismelor de consultare publica, fie in diversele forme de dialog public. Ambele parti aplica modalitatile legale de interactiune sub aspect formal, acuzandu-se reciproc de lipsa de consistenta a dialogului si ca urmare, cu inregistrari de rezultate nesemnificative in imbunatatirea propunerilor de reglementari.
Cauzele sunt multiple de ambele parti. Formele structurate ale societatii civile (ONG-uri si partenerii sociali), desi au in misiunea lor organizationala reprezentarea intereselor membrilor care o compun, inclusiv in relatie cu autoritatile publice, nu si-au dezvoltat inca, in propriile organizatii, compartimente de expertiza care sa raspunda adecvat si profesional in interactiunea cu autoritatile publice. De asemenea, nu cunosc suficient de bine traseul legislativ, astfel incat sa poata interveni transparent in diverse etape ale acestuia, nu poseda tehnicile profesionale de argumentare a amendamentelor si nu au exercitiul atingerii consensului tuturor partilor. Pe aceste considerente, interventiile lor publice sunt de slaba calitate, avand o reactie de nemultumire in cazul in care amendamentele lor nu au fost preluate de autoritatea publica.

Autoritatile publice, desi au mecanisme si proceduri de planificare legislativa, nu ofera public prognoza acestora. Consultarile publice sunt efectuate cu grad mare de urgenta, neoferind partilor interesate timp de pregatire a amendamentelor. Astfel, cu interventii ale societatii civile de slaba calitate, autoritatile considera ca organizarea evenimentelor de consultare cu societatea civila, reprezinta un efort inutil  si cu rezultate nesemnificative.   

Totusi, eficientizarea interactiunii publice, implica participarea activa si profesionala a actorilor sociali ca viitori beneficiari ai deciziei publice. Ei trebuie sa fie capabili sa intervina in procesul de elaborare a politicilor publice, cu pozitii concrete din mediul practic. Institutiile publice, oricat de competente ar fi, nu au resurse suficiente pentru a-si testa si verifica realismul propriilor propuneri.

In consecinta, prin mecanismele de interactiune este de asteptat ca actorii sociali sa analizeze si sa intervina cu corectii/noi abordari, care in final sa se concretizeze in politici publice acceptate de autoritati, ca fiind necesare, prioritare si cu impact in dezvoltarea durabila. Publicatia asigura un “drum critic” minimal, de interactiune intre formele organizate ale societatii civile si decidentii publici alesi.

Nu in ultimul rand elaborarea aceastei publicatii, de catre studentii masteratului de politici publice si advocacy, le-a oferit acestora, experienta practica de monitorizare, de identificare de date publice, de corelare si procesare a acestora, pe o tema data, dezvoltandu-le abilitatile in a deveni profesionsiti in domeniul ales. Exercitiul efectuat le-a evidentiat importanta asumarii unor roluri si activitati asumate, raspunderea finalizarii rolului lor, intr-un context de lucru in echipa, le-a evidentiat valoarea alegerii membrilor unei echipe de lucru, a liderului de echipa si a metodologiei de a lucra impreuna pentru o tinta comuna. Prin acest experiment, consider ca li s-a dezvoltat atat spiritul civic, extrem de necesar in vremurile prezente, exersand concomitent, tehnicile transparente de interactiune intr-un sistem democratic, pregatindu-se sa devina factori multiplicatori in actiunile lor viitoare.

Le multumesc tuturor pentru implicarea si efortul depus, cu increderea ca vor folosi cunostintele castigate, in viata lor cotidiana, ca cetateni activi ai acestei tari”

Radu Nicosevici
Presedinte
Academia de Advocacy

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeanã, vã invitãm sã vizitați www.fonduri-ue.ro.
Conținutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziția oficialã a Uniunii Europene sau a Guvernului României.